Trăim în Anglia deci ne adaptăm!

Sunt foarte mulţi români care au venit aici şi, şi-au făcut mica lor Românie . Unde e schimbarea ? Aceleaşi persoane cu caracter tipic românesc, indiferență, dezinteres, lipsă de respect ; nu vor să se schimbe, au schimbat doar imprejurimile.

Păcat, avem atât de multe de învăţat de aici, nu spun că englezii ar fi cea mai perfectă naţie dar există un mix cultural extrem de divers.

Trăind  în Anglia engleza devine prima limbă, sunt atât de multe persoane din țară care ne judecă pentru faptul că o folosim mai tot timpul . Nu înseamnă că am uitat de unde am plecat sau că ne credem mai superiori, este doar esenţial să o foloseşti cât mai mult posibil, trăind aici avem un cerc de prieteni care nu vor înțelege limba română.  Contează foarte mult dacă vrei să faci ceva aici , cum vorbeşti , cum scri ,cum transmiţi un mesaj intr-o comunicare, în limba engleză. Se spune că ai o engleză bună abia în momentul în care gândeşti  în engleză .

Am întâlnit români care sunt aici de 3-4 ani şi abia leagă o conversaţie în engleză, ce să mai vorbesc de scris. De ce ? De ce suntem noi arătaţi cu degetul şi nu ei . Majoritatea românilor nu vor să accepte schimbarea, de aceea nici România nu se va schimba  prea curând, o țară nu se schimbă până nu se schimbă și oamenii care pot să o facă, schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare din noi.

„- Satira e o armă, nu?
– Păi da, e.
– Este… şi dumneata tragi!…
– Nu trag. Cum o să trag?…
– Cum nu tragi, dar ce faci?
– Scriu…
– Scrii… dar tragi… tragi, tragi, că de-aia e armă!… ”
(Toma Caragiu – „Fabula”)

Posted in Din lume, din viata | Etichetat , , | 4 comentarii

Despre Londra

  • Londra e plina de pescarusi si avioane care trec foarte aproape
  • Transportul e scump – cea mai buna modalitate ca sa nu cheltuiesti multi bani e sa iti faci un Oyster Card, o calatorie te costa 1,40 lire si poti folosi cardul si pentru alte mijloace de transport, de ex. tube  (metrou la  noi) dar trebuie sa iti incarci Oyster Card
  • Englezi sunt foarte amabili, sociabili si zambareti
  • In Londra sunt multi imigranti , tot felul de natii  – indieni, chinezi, nemti, polonezi  si  multi negrii
  • Orice roman care ajunge in Londra pentru prima oara va face socoteala in lei  atunci cand  vrea sa cumpere ceva si asta e total eronat. 1 lira e ca si cum ai da 1 leu.
  • Autostrazile sunt chiar misto
  • Magazinele de 1 lira sunt un adevarat deliciu in Uk – Poundland, 99 Store . Gasesti lucruri utile in casa, lucruri care in Ro costa enorm.🙂
  • De vizitat nici nu se mai pune problema, aici chiar ai ce  vedea  !

De cand am ajuns in Londra, gandesc diferit.🙂

Posted in Personal | Etichetat , , , , , | 7 comentarii

England

Si uite-ma pasind cu pasi marunti spre aeroport insotita de o buna prietena si cumnatul meu.🙂 Am mers spre ghiseul unde se face check in, totul in regula, apoi asteptam sa treaca timpul pentru imbarcare. In aeroport era full, oameni de toate categoriile de la parinti cu copii, pana la bunici, ce asteptau imbarcarea spre Spania si Londra.

Se face ora 10:30 si usor usor pasim spre cabina de verificare. A trebuit sa imi dau jos cureaua si cercei pt ca erau de metal – le-am pus frumos intr-un cos si am trecut pe partea cealalta. Apoi am asteptat sa primim semnalul pentru a pasi spre autobuze, apoi spre avion. Cu fiecare minut ce trecea eram tot mai emotionata si nerabdatoare. Gaby, prietena mea imi tot spunea ca ” o sa vezi ce frumos e sa zbori cu avionul, nu iti mai face griji ! ” Si uite ca a venit si momentul – am urcat in avion, mi-am pus geanta deoparte si m-am asezat cuminte pe scaun, aproape de geam.

Momentul decolarii a fost wow !! Si uite-ma in avion, indepartandu-ma de oras, de tara natala. Am facut ~4 ore, iar cand am ajuns la aeroportul din Luton mi-am schimbat ora.

La aeroport ne-a asteptat prietenul lui Gaby, care ne-a dus spre Canterbury si de atunci a inceput o noua viata pentru mine. In ziua urmatoare am iesit sa ma plimb prin Cantebury si am ramas impresionata si placut surprinza de tot ce vedeam..casele, strazile, pomii, taxiurile, magazinele, parcurile…

Ziua urmatoare am plecat de una singura spre Londra – am luat autobuzul si am ajuns cu bine.
Si acum – e a 4-a zi de cand sunt in Londra si imi place mult mult ! ! Mi-am facut si cateva prietene, din alte tari, ce-i drept – din Slovacia si Polonia (Paulina, Nika, Magda, Denisa) – cu care ma inteleg bine, in engleza ! Aseara am iesit la O’Neill’s in Muswell Hill – un pub-restaurant intr-o biserica. M-a m simtit bine, am baut bere, am cantat si am dansat !! Ca sa nu mai spun, ca pe drum, s-au bagat in seama niste turci si au intrat si ei in acelasi local.
De dimineata am fost in piata Oxford Street, una din cele mai faimoase strazi cu lanturi de magazine de haine de firma – Gap, Topshop, Mark&Spencer samd..

Saptamana viitoare, vineri – plec in vacanta, in Marbella – Spain. D-abia astept !!! Nu am mai fost pana acum . O sa stam 15 zile si o sa mergem cu avion particular.

Aa..si ca toti spuneau multi ca in Londra ploua des si e urat, e total gresit !! Sunt 20 de grade, soare si cateodata e innorat, dar nu e frig deloc !🙂

Posted in Personal | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

England here i come !

Parasesc tara natala pentru ceva mai bun.
Recunosc ca o sa-mi fie dor de Romania, de familie, de prieteni, de marea noastra, de munte..dar sunt constienta ca in viata trebuie sa facem si sacrificii si trebuie sa profitam de toate oportunitatile pe care le primim. Nu o sa-mi fie deloc usor dar sper sa ma obisnuiesc repede cu viata de acolo.

Va imbratisez pe toti cei care ati fost alaturi de mine Vlad, Vali, Haotik, Edi, Nick, Dora, Marius, Ema, Florin, Razvan, Stefania, Stefi, Georgiana si multi altii.

Ne auzim cu bine !! Pe curand !!🙂

Posted in Personal | Etichetat | 10 comentarii

Dinu Valentin are talent

Invit blogosfera din Prahova si nu numai sa participe la o campanie prin care sa-l sustina pe Dinu Valentin in finala de la Romanii au talent. De ce el si nu altii? In primul rand pentru ca e Ploiestean. Pentru ca ne reprezinta. Pentru ca merita. Si pentru ca are talent. via Haotik

Melodia cu care a intrat in finala Michael Jackson – You’re not alone:

Posted in www. | Etichetat , , | Un comentariu

Bitter Sweet Symphony

Posted in muzica | Etichetat | Lasă un comentariu

Baby laughing

Posted in fun, Video, www. | Etichetat , | Lasă un comentariu